Colegii noștri din USR Mangalia ne arată ce s-a întâmplat în ultimul sfârșit de săptămână în oraș: “Weekend plin de evenimente politice la Mangalia. AUR si-a deschis filială locală, PER are un nou membru, Mohammad Murad. Pare-se că Mangalia devine tot mai ofertantă pentru diverse formatiuni politice care se activează în perspectiva alegerilor din 2024.”
În bine-cunoscutul spirit antreprenorial al primarului Mangaliei, cu doi ani înainte de alegerile locale, acesta şi-a început obişnuitele “manevre”, menite să-i mai asigure încă un mandat.
După ce formaţiuni politice precum PSD sau ProRomânia au bătut palma, de conjunctură, cu Cristian Radu şi PNL, votând, în Consiliul Local o sumedenie de proiecte cu dedicaţie, a venit rândul ca şi un partid extremist, precum AUR, să apară în Mangalia, cârmuit, surpriză, de nimeni altul decât FLORIN JIANU, fost pesedist, ca orice traseist care se respectă!
Tânărul Jianu a fost, aşa cum declară, directorul societăţii de salubrizare Mangalia, ca, mai apoi, să devină mâna dreaptă a lui Cristian Radu, fiind uns în funcţia de city manager al oraşului. Îl putem considera, astfel, mai apropiat de primarul Radu decât însuşi viceprimarul, pentru că funcţia de administrator public poate fi deţinută numai de o persoană (sau mai multe) numită expres de primar!
Din fotografiile postate pe reţelele de socializare de către participanţii la acţiunea de înfiinţare a AUR Mangalia se vede că, la eveniment a participat însuşi George Simion, trompeta lui Putin, cel care declara că „românii nu au nimic, deci nu au pentru ce lupta”.
Şi, pentru că nimic nu este întâmplător, în aceeaşi sală a mai fost prezent şi un alt prieten al primarului Radu, Marian Mătăsaru, fost apropiat al lui Zanfir Iorguş și finul lui Florin Jianu. Asta ca să avem tabloul complet al “încuscriiilor” din pitorescul politicii autohtone…
Concluzia: avem un primar cu simț al afacerilor, care îsi pune ouăle în mai multe coșuri pentru a-și diversifica portofoliul de investiții.”