După trei ani de muncă și cooperare, am ajuns în momentul în care viziunea se poate concretiza. Strategia de dezvoltare va fi supusă votului vineri, 20 mai, de la ora 11.30, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș. Pasul următor este semnarea contractului de finanțare în valoare de peste 600 de milioane de euro cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Țara Făgărașului are un potențial mare, dar trebuie valorificat și protejat. Calitatea vieții cetățenilor trebuie îmbunătățită și putem atrage fonduri europene pentru a le investi în această zonă, astfel încât să le oferim oportunități oamenilor pentru a se dezvolta și să nu mai fie nevoiți să plece spre alte țări.
Acestea sunt motivele pentru care 33 de primării și 2 consilii județene ne-am unit și am înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului, despre care am vorbit pentru prima dată în 2019. Banii pe care îi vom obține vor fi accesați de fiecare oraș și comună din microregiune, pentru realizarea și implementarea proiectelor necesare fiecărei localități.
La evenimentul de vineri, când va fi votată strategia pentru creșterea calității vieții, protejarea patrimoniului natural și cultural, sunt invitați: Roxana Mînzatu – secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului, Ioan Marcel Boloș – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Irina Radu – consilier MIPE, Sofia Ionescu – director programe la Ernst & Young, Teodora Preoteasa – dir. gen. al Direcției Generale de Programare și Coordonare Sistem în cadrul MIPE.
Țara Făgărașului este unică în Europa, cu o suprafață neîntreruptă de peste 200.000 ha de zonă sălbatică cu faună, floră și păduri virgine. Potențialul pe care îl are trebuie pus în valoare și protejat, iar ca să reușim este nevoie de o dezvoltare social-economică integrată în toate localitățile. Totodată, sunt necesare investițiile în microregiune prin îmbunătăţirea accesibilităţii, echiparea teritoriului și consolidarea infrastructurii economice și sociale. Colaborând, se poate!
Din ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului fac parte 33 de unități administrative, între care municipiul Făgăraș și orașul Victoria din județul Brașov, orașele Avrig și Tălmaciu din județul Sibiu, precum și 29 de comune: 19 dintre acestea sunt din județul Brașov (Beclean, Cincu, Comăna, Drăguș, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Şoarş, Ticuş, Ucea, Viştea, Voila), 10 din județul Sibiu (Arpașu de Jos, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Şelimbăr) și Consiliile Județene Brașov și Sibiu.