Florin June, Ninulescu pe Twitter, a murit zilele trecute de un infarct.

A crescut intr-unul dintre orfelinatele mortii din dictatura ceausista, era intr-un scaun cu rotile si a luptat intreaga lui viata cu sechelele si cumplitele tare care i-au marcat copilaria si intreaga viata, dar care nu i-au suprimat bucuria de a trai si optimismul.

In memoria lui, pun azi una dintre postarile sale, marturie cumplita a unor vremuri pe care unii le vor inapoi si a unor fapte dezumanizante, pentru care nu a platit nimeni vreodata.
„Cea mai frumoasa amintire din viata mea este legata de ziua cand a fost Pastele Catolic…
Eram in lagarul de exterminare a copiilor cu handicap motor, cum se numea atunci, din Jucu Cluj. Ei ii ziceau „scoala speciala” si intr-o noapte am auzit muzica iar copii mai mari care supravietuisera acolo deja de un an, ne-au spus si noua celor nou veniti ca a doua zi vom primi mancare.. Ei deja stiau cum este treaba.

In noaptea aceea nu am dormit, priveam prin fereastra sparta a dormitorului cum mici luminite circulau prin tot satul si strofele melodiei..”Hristos a inviat din morti… cu moartea pre moarte calcand..” ne rasuna inca in urechi chiar daca ea nu se mai auzea..
Nu stiam cine este Hristos, dar stiam ce este moartea… cand unul dintre noi se racea si devenea tzeapan ca lemnul iar portarul si soferul veneau si il bagau in sac apoi il luau si il duceau.. nu stia nimeni unde.

Dimineata cand s-a facut ziua am iesit buluc si am plecat spre poarta..
Se raspandea din copil in copil stirea, „Astazi vom manca, astazi vom manca”.. si asta ne lua mintile..
Ne-am apropiat de poarta cu frica, portarul de lovea cu varga daca ne apropiam de ea..
Cind ne-a vazut ne-a injurat si a scuipat spre noi, ii placea sa ne scuipe si daca te stergeai te lovea cu varga fara mila, scuipatul lui era ca un trofeu, trebuia sa-l porti cu mandrie altfel era vai de pielea ta..
– O sa mancati astazi, viermilor, parazitilor, veti primi mancare.. vin imediat curvele sa va indoape cu de toate.. a zis si a agitat varga aducatoare de durere in mana.
Si noi asteptam mancarea dar nu venea.. Am plecat spre sala de mese sa ne mancam cartofii fierti in coaja, nespalati si sa bem apa de pe ei, deoarece apa nu aveam, ne saturam de apa doar cand ploua si stateam sub streasina sa ne ploua in gura.. cei care nu puteau sta in picioare, ca mine, ne taram prin apa ca viermii si beam apa din baltile din curte…
Multi au plecat, dar multi au ramas acolo langa poarta, si pe la ora 11 dimineata, dupa 4-5 ore de asteptare au venit femeile din sat ca sa aduca mancare la copii din lagar, cu cosuri din nuiele impletite pline cu paine de casa, oua rosii si cozonac… si alcool de casa pentru paznicul mereu baut ca sa le lase sa intre inauntru.

Cand am zarit cosurile cu mancare am dat toti buluc, dar ele deja stiau, aveau experienta, noi eram peste 300 ele doar cateva, asa ca ne izolau de grup pe cate 3-4 ne dadeau mancare apoi izolau pe altii 3-4 si ii hraneau. Altfel ne calcam in picioare unii pe altii..
Nu conta ce primeai, paine de casa sau cozonac sau ou.. tot ce conta era ca era mancare.. ca iti potolea foamea.

O tanti m-a zarit ferit langa zid, sa nu calce ceilalti pe mine, strigand cat puteam ca si eu vreau, si eu vreau.. si a realizat ca sunt dintre cei putini care nu pot sta in picioare, aveam hainele tabacite de noroi si praf si a venit si mi-a dat o felie de cozonac si m-a protejat cu propriul ei corp pana am mancat-o. Totul a durat 2-3 minute, dar care au durat o vesnicie.. Si multi au ramas fara mancare, adunand de pe jos firmiturile si resturile de oua stranse in mana si zdrobite.

Portarul statea pe banca cu varga in mana, bea din sticla de rachiu si le zicea femeilor.
– I-ati hranit degeaba ca nu vor fi niciodata in stare de nimic
– Ia mai du-te tu dracului mai Stelica, alcoolistu dracu! ( i-a zis o femeie) si el a ranjit printre dinti..
– Proastele dracu, credeti ca ii salvati voi daca le aduceti un ou rosu odata pe an? Proastelor.
El stia cel mai bine, el baga in saci pe cei morti, si eram cu sutele…”