Am semnat contractul pentru organizarea concursului internațional de soluții arhitecturale pentru Piața Victoriei și încă șapte străzi din perimetrul ei.
Ordinul Arhitecților din România se va ocupa de elaborarea temei de concurs, de promovarea națională și internațională, va face un site dedicat, va sprijini concurenții și va asigura costurile legate de jurizare.
Piața Victoriei și străzile N. Lenau, M. Eminescu, Dr. N. Paulescu, J.W. Goethe, Alba Iulia, Mărășești și Ferdinand sunt subiectul acestui concurs internațional, care ne va oferi soluții prin care întreaga zonă este gândită unitar, pusă în valoare și integrată în țesutul urban existent.
Mizăm pe faptul că prin soluția câștigătoare creștem calitatea și atractivitatea acestei zone emblematice pentru timișoreni.