Cum aș putea să te iert, domnule președinte Iohannis, pentru:
– România (ne)Educată, când tocmai lipsa educației este cauza principală a dezastrului pe care îl trăim acum.
– “Am decis să mai dau o șansă PSD”. Cum, domnule președinte, să dai atâtea șanse PSD, partid condus de cele mai dubioase, corupte și criminale clanuri politice din ultimii 30 de ani? Cum!?
– Promovarea unui plagiator, Ciucă, până la funcția de premier, șef al PNL. Ce fel de liberali, care susțin educația de calitate, care știu bine că plagiatul este furt, care înțeleg consecințele punerii unor hoți și ai unor impostori în funcții-cheie în stat, pot susține un plagiator rupt de realitate, ca Ciucă, care s-a înconjurat de toate leprele? Cum de a fost posibil ca președintele țării mele, profesor la bază, să nu înțeleagă că promovarea non-valorilor va distruge România din temelii?
– Sfidarea oamenilor de bună-credință, a celor harnici, a celor care muncesc cinstit, a celor deștepți, a celor datorită cărora țara asta încă nu e destrămată cu totul. Cum, domnule președinte, să te iert pentru asta?
– Susținerea guvernării PSD-PNL, doar pentru că a fost calea cea mai simplă de a-ți duce tu, domnule președinte, până la capăt și cel de-al doilea mandat, fără prea mult zgomot.
– Cum să te iert, când oricine trăiește în țara asta vede, de câțiva ani, cum sărăcia a ajuns să îi doboare pe oameni? Când lipsa măcar a unei mici perspective pentru un viitor mai bun nu mai există? Când românii sunt disperați, scârbiți, sătui să fie mințiți, prostiți, ignorați?
– Ați mai fost, domnule președinte, în ultimii ani, în vreun magazin alimentar? Ați văzut cum vârstnicii, oamenii simpli, cei mai mulți din țara asta, se înghesuie la alimentele care expiră? Că sunt cele mai ieftine. Eu am văzut, văd, vorbesc cu ei și mi se rupe sufletul. Nu mai ești om întreg când vezi bătrâni înlăcrimați în fața rafturilor, spunând că “azi e și mai scump decât ieri”.
– Cum să te iert, domnule președinte, când aparatul de stat a fost ținut în brațe, răsfățat cu salarii mari, cu bani de vacanțe, cu libere peste libere, cu locuri de muncă asigurate pe viață, cu sporuri, cu neamuri și pile angajate absolut peste tot?
– Cum să te iert, când noi ne învățăm copiii să fie cinstiți și să învețe, iar tu ai promovat toți hoții, corupții și proștii?
– Cum să te iert, domnule președinte, când noi, cei care am lucrat toată viața în mediul privat, antreprenorii, am ajuns disperați din cauză că muncim ca demenții numai și numai pentru a plăti dezmățul bugetar făcut pe banii noștri? Ca vacanțele tale de lux, pe banii noștri.

Cum aș putea să te iert, domnule președinte, pentru toate astea și pentru multe, multe altele care au făcut ca această nenorocire de acum să devină posibilă? Nenorocire pe care noi, domnule președinte, noi, nu tu!, o vom plăti cu viața mai departe.

Ramona Ursu