Pe ordinea de zi, printre altele, a fost cererea de avizare a unui plan urbanistic în orașul Năvodari, zona Mamaia Nord, în vederea înălțării unui hotel cu regim de înălțime P+10 etaje. Fix pe plajă. În cererea adresată Comitetului, constructorul susține că în acest moment aici s-ar afla, în curs de constucție, o clădire cu P + 8 etaje, în baza une autorizații emise de Primăria Năvodari în 2020. O minciună sfruntată!
Realitatea de la fața locului arată cu totul altfel. Pe acel teren, exact pe plajă, este deja înălțat un mastodont cu înălțimea P + 12 etaje (primul din stânga în poza de mai jos). Puși în fața evidenței, cu fotografii de la fața locului, reprezentanții investitorului și ai Primăriei Năvodari au început să dea din colț în colț. Niște oameni cu dispreț față de lege au construit pe plajă, fără a avea toate avizele și autorizațiile, Primăria Năvodari fiind complice. Astăzi, când sunt lucrările deja aproape gata, încercau să intre parțial în legalitate.
Din fericire, CNZC a respins cererea de aviz. În zilele următoare, alături de colegii din USR Năvodari, vom sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții pentru se a aplica sancțiunile prevăzute de lege în cazul construcțiilor făcute fără respectarea reglementărilor în vigoare și pentru a fi sesizat prefectul în vederea anulării unor acte nelegale.
Un al doilea proiect de PUZ din Năvodari prin care se permitea construirea unor clădiri de 10 etaje în imediata apropiere a plajei a fost și el respins ca urmare a unor nereguli de ordin legal pe care le-am semnalat și pe care reprezentanții primăriei Năvodari nu au putut să le explice.
Un alt caz se referea la solicitarea unei alte societăți de a primi avizul pentru demararea lucrărilor de racordare la energie electrică a cherhanalei pe care o dețin pe plaja Vadu, în zona protejată a Rezervației Biosferei Deltei Dunării. Aceeași societate, pe de altă parte, solicita avizul pentru demolarea construcției tip cherhana și ridicarea unui hotel de tip P + 2E. Din fericire, solicitarea a fost respinsă de către Comitetul Național al Zonei Costiere.
Oprirea constucțiilor ilegale, în zona plajelor sau în zonele protejate, ne privește pe toți. Vom continua să stăm cu ochii pe toți cei care vor să își bată joc de lege, cetățeni și mediul înconjurător pentru că ei nu se vor opri. O clipă dacă nu ești atent răsar betoanele peste noapte chiar și în arii naturale protejate sau pe plaje.