Când aud de Marin Preda, dar mai ales numele romanului Cel mai iubit dintre pământeni, mi se asociază cu debutul glorioșilor ani 90… Vasile Ernu 

Amintesc: pentru cei din Basarabia în perioada sovietică ”literatura moldovenească” cuprindea partea ”română” strict până la Eminescu – restul era literatură sovietică moldovenească. Dar e ceva mai complicat.

Mai amintesc pentru cei tineri – cartea în epoca sovietică/comunistă avea pe lângă funcția sa clasică și alte patru funcții economice: economia darului, economia prestigiului, economia schimbului și economia profitului. Cine mai pricepe ce e asta azi – când lumea multilateral dezvoltată și complexă e redusă obligator de un singur fel.

În anii 88-89 eu am trăit parțial din comerț clandestin cu cărți. Am povestit aceste mecanisme în Sălbaticii copii dingo. Eram familiar cu literatura română postbelică deja în anii 88-89. Recunosc că nu citisem nimic din Marin Preda. Aveam însă vagi cunoștințe.
În 90 sunt în primul tren de basarabeni care pleacă nu spre Est sau Siberia ci spre Vest. Regimul cade în România – URSS încă trăia.

Debutul anilor 90 are mai multe caracteristici dar una din caracteristicele centrale este: comerțul. Sau mai degrabă – bișnița.

Bișnița era o formă de comerț care avea la bază procurarea unui obiect, marfă din punctul x și vândut în punctul y cu un adaus cât mai mare în afara câmpului oficial impozitat. Bișnița era esența capitalismului nou care venise peste noi salvator – devenise emblema noii lumi iar bișnițarul noul Superman. Bișnița era noua esența umană: noul vis, noua utopie – viața ca o imensă bișniță și bazar.

Noi ajunși aici, în căminele din Copou, ni s-a făcut o listă cu ce se cere – urgențele. Lista era amețitoare în multe privințe: de la săpun Fa și deodorant Impuls până la Vinil, carte și becuri. Adică în 90, după marea penurie din anii 80, aici se vindea orice.
Iarăși trebuie să amintesc că RSSM și URSS atunci față de RSR erau la un nivel de bunăstare ceva mai ridicate. Nu era greu. Aici lumea chiar era lipsită de multe.

Cum eu și amicii eram ceva mai finuți și ”culturali” am început să aducem: vinil-uri și cărți. Ca să putem trăi: bursa era prea mică.

Cea mai mare cerere de carte era la Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni care apăruse în încă RSSM, la Chișinău. Avea coperta tare și era de un verde straniu. Era o carte cult – interzisă parțial în ultima parte a epocii comuniste.

În iarna lui 90 și 91 am târâit multe astfel de cărți. Se vindeau în câteva zile cu un profit de 1 la 5, 1 la 10. Dacă nu am uitat.

Îmi amintesc că l-am citit în vamă – în prima iarnă: se stătea cu orele, cu zilele în vamă. Marin Preda ținea de frig și de foame – și aducea un mic profit ca să putem trăi.

Dacă m-a marcat Marin Preda? O da. Nu l-am avut în programa școlară dar l-am avut ca marfă și lectură în debutul capitalismului sălbatic românesc. Când aud Marin Preda dar mai ales Cel mai iubit dintre pământeni fiecare celulă și neuron din mine se activează: toată epoca bezmetică și dementă a generației canibale se trezește în mine.

Am fost chiar ”cei mai iubiți dintre pământeni” în anii 90: ne-am mâncat între noi cu patimă și veselie. De unde să știe Marin Preda ce rol a jucat în istoria literaturii canibalizate din anii 90: Viața ca o pradă – e despre noi.

100 de ani ar fi avut – eu îi datorez o bucată de pâine și niște amintiri teribile. Totuși: citiți-l, merită din plin.